Skip to main content

European Education Area

Quality education and training for all

Bunăstarea în școală

Școlile sunt esențiale pentru promovarea sănătății mintale și a bunăstării în rândul tinerilor, fiind un mediu în care aceștia petrec mult timp pe parcursul anilor lor de dezvoltare. Din acest motiv bunăstarea elevilor și a cadrelor didactice se află în centrul Spațiului european al educației.

Ea implică:

  • promovarea sănătății fizice și mintale
  • dezvoltarea competențelor sociale și emoționale
  • consolidarea capacității elevilor și a cadrelor didactice de a face alegeri sănătoase
  • crearea unor medii favorabile care să încurajeze relațiile pozitive, colaborarea, învățarea și dezvoltarea personală.
Pe această pagină
Ce este bunăstarea în școală?
Care sunt provocările actuale?
Cum abordează UE aceste probleme?

Ce este bunăstarea în școală?

Bunăstarea sau sănătatea mintală pozitivă este o stare dinamică în care oamenii sunt în măsură să își realizeze propriul potențial, să cultive capacități înnăscute, să își dezvolte abilitățile și să facă față stresului zilnic al vieții.

 Bunăstarea în școală înseamnă:

  • implicarea activă și semnificativă în activități academice și sociale
  • dobândirea sentimentului pozitiv al identității și dezvoltarea capacității de a gestiona gândurile, emoțiile, stima de sine, eficiența personală și sentimentul de autonomie
  • construirea și menținerea unor relații pozitive și de sprijin cu profesorii și colegii
  • posibilitatea de a te simți în siguranță, apreciat și respectat
  • crearea sentimentului de apartenență la clasă și la școală.

Care sunt provocările actuale?

Intrarea în declin a competențelor și a sănătății mintale

Cele mai recente rezultate ale Programului pentru evaluarea internațională a elevilor (PISA) al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) arată o scădere îngrijorătoare a competențelor de bază și o creștere a expunerii la bullying. Din datele furnizate de Organizația Mondială a Sănătății reiese că, în prezent, adolescenții au o sănătate mintală mai precară decât generațiile anterioare. 

Răspândirea bullyingului

Cercetările au arătat că bullyingul (inclusiv în mediul online) este un fenomen larg răspândit, care are consecințe devastatoare asupra sănătății și a rezultatelor școlare ale elevilor, pe lângă faptul că poate determina părăsirea timpurie a școlii.

Cadre didactice expuse riscului

Se remarcă, de asemenea, o scădere vizibilă a bunăstării profesorilor [pdf], asociată cu o creștere a nivelului de epuizare profesională (burnout) și de stres din cauza noilor provocări cu care aceștia se confruntă pe fondul lipsei de sprijin, de resurse și de formare adecvată. Acest lucru poate avea consecințe negative asupra sănătății, a eficienței individuale și a practicilor de predare. Acești factori sporesc probabilitatea de a părăsi profesia.

Cum abordează UE aceste probleme?

Implicarea întregii școli

Abordarea la nivelul întregii școli este una din modalitățile cele mai eficiente de a sprijini bunăstarea copiilor și a tinerilor.

Strategiile care utilizează abordarea la nivelul întregii școli recunosc școlile, familiile și comunitățile ca entități interconectate ale unui ecosistem care are impact asupra elevilor. Aceasta înseamnă că deciziile și acțiunile pot avea loc la mai multe niveluri ale acestui ecosistem, în același timp.

Abordarea la nivelul întregii școli creează, de asemenea, o cooperare mai strânsă între școală, comunitatea locală și o gamă largă de părți interesate, inclusiv:

  • municipalități 
  • instituții de sănătate și de asistență socială 
  • organizații de tineret
  • instituții de învățământ superior.

Prin implicarea tuturor părților ecosistemului școlar, abordările la nivelul întregii școli se pot ocupa de probleme complexe pentru a căror soluționare școlile s-ar putea să nu aibă pregătirea de specialitate necesară. Adesea, aceste probleme au loc în afara școlii și pot include:

  • provocări socioeconomice
  • discriminarea culturală și rasială
  • traume și experiențe negative trăite în copilărie
  • bullyingul (inclusiv în mediul online) și alte forme de violență.

Alte materiale

Inițiativa „Căi către succesul școlar” urmărește să promoveze rezultate educaționale mai bune pentru toți elevii, recunoscând în același timp relația integrală dintre bunăstare și succesul școlar. 

Seria de fișe informative pentru școli ilustrează diferitele dimensiuni ale promovării unei „abordări la nivelul întregului sistem, la nivelul întregii școli” în ceea ce privește bunăstarea și sănătatea mintală. 

Orientările din 2024 pentru factorii de decizie, cadrele didactice și directorii unităților de învățământ au urmărit să abordeze bunăstarea și sănătatea mintală în școli. Beneficiind de vastele cunoștințe și de experiența directă a grupului de experți, orientările conțin un set de 11 recomandări, alături de sfaturi și practici menite să inspire cu privire la dezvoltarea unor strategii cuprinzătoare și integrate. Ele pun un accent puternic pe prevenire și pe implicarea comunităților din afara școlii, în special a familiilor, a municipalităților și a actorilor din alte domenii de politică, precum sănătatea.      

Last updated: